Nici o zi fără lectură
La redacţie de presă, după vacanta de iarnă, la prima noastră întâlnire, activitatea a început cu vocea ursului din povestea ''Fram, ursul polar''. M-au cuprins fiorii. În vacanţă, eu am citit primele capitole şi aici am avut marea bucurie să ascult povestea redată de vocile foarte frumoase ale unor mari actori. În mintea mea au aparut personajele care au prins viaţă. Fram, puiul de urs, după ce mama lui a fost împuşcată, a fost vândut de vânătorii locului unor oameni de la circul Struţki. Aici, timp de zece ani, a învăţat să cânte, să danseze, să facă acrobaţii, să simtă şi să gândească ca oamenii. După zece ani de activitate la circ, lui Fram i-a venit dorul de gheţurile din zona în care s-a născut, unde a copilărit. Trist, stătea cu botul pe labe, gândind că nu o să mai vadă niciodată Polul Nord şi neamurile sale. Directorul circulul Struţki a zis că Fram s-a plictisit de circ iar doctorul după ce l-a consultat pe Fram a decis să-l trimită acasă, la Polul Nord. Circul Struţki a organizat un spectacol şi din banii câştigaţi, au plătit un vapor care urmează să-l ducă pe Fram la Polul Nord, ţinutul gheţii şi al gerului cumplit. În timpul călătoriei, Fram, a început să clatine vaporul. Fram, a sărit în apă şi s-a îndreptat către îngheţuri. Urşii, văzându-l că se juca cu o focă, care trebuia să îi fie pradă, au început să creadă că nu e un urs din neamul lor. Chiar ursul, stăpânul zăpezilor a rîs şi i-a zis: foca nu este o jucărie, este prada urşilor. Vine un pui de urs cu lacrimi în ochi si cu o zgaibă la ureche. După ce a spus că ursul, stăpânul gheţurilor a omorât-o pe mama lui, Fram s-a luptat cu stăpânul gheţurilor şi l-a inchis în peşteră. .......După ce am ascultat povestea, partea cea mai frumoasă a fost cea în care noi am creat imagini din ideile principale din poveste. A fost un joc foarte interesant. Am simţit cum mintea mea plăsmuia cu o mare viteză imagini. Imaginile erau create de voce, efecte sonore, muzica din fundal şi de rolurile din poveste. Lectura din vacanţă şi audiţia de la cerc m-au convins că imaginaţia mea se dezvoltă din ce în ce mai mult. Deci, nici o zi fără lectură!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu