Era iarnă. Zăpada se aşternuse într-un strat gros şi vântul bătea rece, dar într-un colţ se afla un locşor unde era plăcut şi cald. În acel locşor se afla o floricică al carei bulb se găsea sub pământ, acoperit încă de zapadă. Astfel că floricica începu să întrebe fiecare rază de soare care-ajungea la uşă. Dar încă era iarnă, pământul încă era acoperit cu zăpadă, iar noaptea apa încă îngheţa. Floricica creştea greu, obosită de atâta ger. Ce mult a trecut! îşi zicea ea. Tare înghesuită mă simt... Trebuie să fac ceva, să mă forţez, să mă ridic puţin. Vreau să ajung la zăvor, să-mi scot capul afară şi să-i spun primăverii “Bună dimineaţa!”
Sunt ev. Alin Istrăţoiu şi vă propun să continuaţi voi, dragi prieteni, povestea ghiocelului.
continuare:
continuare:
Încă era frig, aşa că vântul i-a spus:
Ai ieşit cam devreme!
Însă fiecare rază de soare îi cânta voioasă:
"Bine ai venit! Bine ai venit!"
elev. Mara
Mulţumesc, prieteni, frumoasă continuare...
Pe curând! Alin
Floricica a ridicat îndrăzneaţă căpşorul din zăpadă şi s-a deschis, pură şi albă, cu fine dunguliţe verzi. Părea că se va sparge în bucăţi, aşa era de delicată, dar ea era mult mai puternică decât şi-ar fi putut închipui cineva.
elevv. Alina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu