joi, 31 mai 2012

Impresie

         Sunt Andrei, am 8 ani şi vin la activitatea de redacţie de presă de la începutul anului şcolar. Îmi place foarte mult ceea ce fac aici, am fost atras de realizările celorlalţi copii şi primesc ajutor de la cei mai mari să pot şi eu redacta articole pentru ziarul nostru, sa fac un videoclip în care să am rolul principal.
         Am fost plăcut surprins de multele filme prezentate în festival filmului şcolar, filme create de elevi ca mine sau mai mari. În programe speciale, elevii au montat materiale filmate în orele de aplicaţii practice şi au obţinut filme excelente pe care le-au proiectat în cadrul festivalului de film şcolar care a avut loc la Liceul Pedagogic Spiru Haret pe 12 mai 2012. Filmele au avut câte o povestioară creată cu multă pricepere, personaje construite după modele luate din realitate şi acţiuni dinamice. Imaginatia de care au dat dovada realizatorii filmelor a făcut ca lista premiilor date de membrii juriului să fie cât mai bogată. După fiecare film proiectat în festival,  ropote de aplauze au răsunat în sală. Juriul format din specialişti în cinematografie a analizat lucrările elevilor şi a acordat premii elevilor. Doriţi să aflaţi rezultatele? Vă invităm să vizitaţi pagina acestui ziar "Concursuri". Pentru  "Festivalul mai 2013" vă sugerez să vă înscrieţi la cerc în octombrie 2012.
                               Elevi Andrei şi Maria Sava, Andreea Mustăţea şi Claudiu Olteanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu