Oare numele de Bucureşti-capitala
ţării vine de la numele ciobanului Bucur care a sălăşluit cu turma pe plaiuri
Bisocene? Este întrebarea pe care şi-au pus elevii de la şcoala Bisoca.
Pentru a cerceta plaiurile natale
elevii au hotărât împreună cu domnul profesor Horhocică Costică si doamnele
profesoare Moise Carmen,Cojocaru Liliana si Albu Lenuţa să facă o drumeţie la „Masa
lui Bucur”.
Am plecat la 07:30 de la Şcoala
Bisoca prevăzându-se a fi o zi superbă de 12 Mai.
Am continuat drumul spre Campusul de la Lacuri şi apoi spre
marginea satului Recea.
Ni s-au alăturat copiii din zonă care ştiau mai bine
potecile pe „Moldoveanu” spre apa Râmnicului.Am admirat „Lacul cu Ciuciur”,terenul
lor de fotbal şi casele frumos îngrijite.
Am coborât apoi cu peripeţii pe o
potecă abruptă,prin pădure pe unde bolovanii se luau la întrecere cu noi.La
gârlă am găsit o punte nou-nouţă cu „zăbrele” zdravene de lemn pentru a putea
trece în siguranţă apa Râmnicului.Am urcat apoi pieptiş pe lângă malul cu sare
şi am admirat frumuseţea peisajului puţin mai sus într-un ochi de poieniţă
deasupra malului.
O vreme splendidă!Nici urmă de
nor,nici o adiere de vânt şi un verde crud ne înconjura de peste tot.Am mers
uşor,nimeni nu se plângea de oboseală chiar după aproape trei ore.
Am ajuns în satul Pleşi, cam „sub
Piatră” după cum se spune şi am luat o mică pauză la magazinul din sat. Aici ni
s-au alăturat un grup de cinci copii şi nenea Tudor Grama care avea să fie
călăuza noastră. Însoţit de un toporaş,de voioşie şi sfaturi bune, nenea Tudor
ne-a îndrumat pe poteci doar de el ştiute către „Masa lui Bucur”.
Drumul spre obiectiv nu putea fi
atacat oricum.Pădurea se înălţa în faţa noastră seculară,deasă de nepătruns,iar
de acolo de sus ne priveau pietrele colţurate ale „mesei”.Părea o azvârlitură
de băţ, dar nu era chiar aşa.
Uşor,uşor am ajuns pe şaua
muntelui de unde se vedea o imensitate verde spre „Huduboaia”,Furu,iar în stânga priveam satul Bisoca
şi altele în depărtare pe care le distingeam cu ajutorul binoclului:
Beceni,Balta Albă,Valea Râmnicului şi Jitia.
După încă puţin de mers pe culme
am ajuns.
Curaj! Aveam de urcat,de cocoţat
printre pietre pe două scări de lemn pentru a accede pe aşa zisa „Masă a lui
Bucur”.Cu grija călăuzei şi a domnului profesor am urcat aproape toţi pe masă.
Unii mai puţin curajoşi au rămas la bază fiindu-le teamă de înălţime.
Ne-am aşezat jos pe „Masa lui
Bucur”-un platou de piatră-de vreo 25-30 m2 cam înclinat, şi am
ascultat legendele locului de la călăuza noastră.
Aşa se spune că un anume boier Giurgiu stăpân al muntelui cu
acelaşi nume avea două fete.Bucur,ciobanul care păştea oile în aceste zone,sub
aceste pietre a vrut să o ia în căsătorie pe una din ele,pe Muşa. Boierul nu
s-a învoit,iar Bucur a vrut să o fure atunci când tatăl ei lucra în grădină cu
sapa.Boierul a aruncat după Bucur locul numindu-se „Sapa Muşii”. Bucur a plecat
supărat şi a coborât oile la vale ajungând în apropierea Bucureştiului de
astăzi.
A urmat povestea despre Furu Mare
şi Furu Mic dare care o vom relata cu ocazia altei drumeţii ce urmează a fi
făcută la sfârşit de iunie.
Am coborât uşor cu degetele în
vârful adidaşilor mai pe burtă,mai pe fund să nu ne prăvălim.La baza muntelui
într-o poieniţă verde ne aştepta domnul
Valerică Cojocaru cu grătarul încins şi plin de mici şi cârnaţi care sfârâiau
pe jăratec.
A fost foarte frumos,plăcut şi
interesant.Copiii sunt mândrii că au reuşit să-şi cunoască locurile natale şi încă
mai au de explorat.
Foto-reportaj realizat de Moise Leonard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu